Obiective

Obiective:

.

  • Elaborarea unor politici privind implementarea bunelor practici în domeniul pedagogiei inovative și dezvoltării personale axate pe dezvoltarea competențelor ”soft skills” ale cadrelor didactice prin utilizarea inovațiilor pedagogice în societate la toate treptele de instruire.
  • Inițierea de programe în domeniul pedagogiei inovative și dezvoltării personale din perspectiva nevoilor de formare a cadrelor didactice, prin dezvoltarea competenţelor acestora, necesare pentru realizarea noului parcurs educaţional caracteristic unui mediu complex, a unei societăţi globale a cunoaşterii şi în continuă schimbare.
  • Optimizarea schimbului de idei şi informaţii cu specialiştii din ţară şi din străinătate, prin participarea la proiecte comune, la seminarii, conferinţe, simpozioane şi congrese, iniţierea proiectelor
  • Diseminarea rezultatelor prin învăţare/predare/informare, transmiterea și diseminarea informaţiilor, experienţei şi a bunelor practici.
  • Stimularea prezentării  rezultatelor cercetării în publicații de specialitate și reviste de profil naționale și internaționale.
  • Valorificarea rezultatelor cercetării în vederea aplicării lor atât în sistemul educațional, cât și la nivel de societate.
  • Iniţierea şi contractarea de lucrări de cercetare – dezvoltare, inovare şi transfer tehnologic precum și valorificarea rezultatelor cercetării de interes specific instituţiei.
  • Formarea tinerilor cercetători prin organizarea de întâlniri periodice între specialişti, colocvii şi conferinţe, precum şi constituirea de cercuri şi colocvii studenţeşti în domeniul de cercetare a pedagogiei inovative și dezvoltării personale.
  • Elaborarea unor programe de formare profesională continuă pentru psihologii școlari, profesori, învățători, elevi, studenți, doctoranzi.
  • Implementarea programelor de informare a părinților, elevilor, studenților cu privire la pedagogia inovativă și dezvoltarea personală.
  • Acordarea de asistenţă şi asigurarea expertizei la cererea unor instituţii sau persoane interesate şi colaborarea la diferite programe de cercetare-dezvoltare.